CUVĂNTUL ANIVERSAR AL PREȘEDINTELUI C.A.R.P. SATU MARE

LUCIAN MARIȘCA

De-a lungul celor 65 de ani de activitate, C.A.R.P. Satu Mare, al cărui președinte sunt onorat să fiu, a oferit și oferă în continuare servicii financiare celor pe care băncile și intituțiile financiare tradiționale, inclusiv instituțiile financiare nebancare, nu le oferă pentru că sunt considerați nebancabili. Pe de altă parte, C.A.R.P Satu Mare furnizează servicii sociale și medicale de cea mai bună calitate celor care nu și le pot permite.

De 65 de ani promovăm îmbătrânirea activă și încurajăm participarea vârstnicilor în societate ca cetățeni ale căror drepturi trebuie să fie respectate, la fel ca în cazul altor categorii de cetățeni. De asemenea, prin multiple activități pe care le desfășurăm promovăm îmbătrânirea demnă și oferim membrilor noștri posibilitatea de a se bucura de activități recreative specifice vârstei lor.

Datorită activității onorabile și a misiunii pe care o avem, vă mărturisesc faptul că oriunde mă duc pot să vorbesc cu zămbetul pe buze și cu multă mândrie despre echipa cu care lucrez și căreia nu-i este indiferentă soarta acestui județ, a vârstinicilor lui, a viitorului pe care trebuie să-l clădim pentru copiii și nepoții noștri.

Doresc să mulțumesc tuturor membrilor C.A.R.P. care ne sprijină în misiunea noastră de a le apăra drepturile și de a-i ajuta să se bucure de privilegiile pe care le merită. De asemenea, acum la ceas aniversar, adresez mulțumiri Comitetului Director al Federației Naționale ””OMENIA„„ a Caselor de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din România, partenerilor, colaboratorilor, autorităților locale și tuturor celor care ne-au fost alături de-a lungul timpului.

ec. LUCIAN MARIȘCA,

Președinte C.A.R.P. Satu Mare

Susținem în mod activ și onest interesele persoanelor vârstnice din Satu Mare!

SUNĂ-NE
LOCAȚIE